Prima reacție a lui Victor Ponta, după cercetările DNA la firma cumnatului său: ”Nu cunosc”

Prima reacție a lui Victor Ponta, după cercetările DNA la firma cumnatului său: ''Nu cunosc''
Publicat: 17/02/2015, 10:39
Actualizat: 17/02/2015, 16:02

„Nu cunosc și oricum ar fi greșit să comentez eu cercetările efectuate de procurori față de cumnatul meu/Legea trebuie să fie egală pt toți”, scrie Ponta pe Twitter.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Ploiești fac cercetări într-o cauză penală privind infracțiuni asimilate celor de corupție și infracțiuni de fraudare a fondurilor Uniunii Europene, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Potrivit sursei citate, în acest dosar au loc 14 percheziții, majoritatea în București și Ploiești, la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că una dintre firmele la care se fac percheziții este SC Exfin SRL, punctul de lucru din București, firmă fondată de Cornelia Naum, mama premierului Victor Ponta, care este controlată în prezent de către sora și cumnatul primului ministru, Alexandra și Iulian Herțanu.

Anchetatorii suspectează că în dosarul în care au loc percheziții la mai multe firme, între care și cea a surorii și cumnatului lui Victor Ponta, s-ar fi deturnat aproximativ 54 la sută din fondurile dintr-un proiect european, prejudiciul fiind estimat la 7,8 milioane de lei, spun surse judiciare.

Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, că în acest dosar, care vizează infracțiuni de fraudare a fondurilor UE, anchetatorii suspectează că s-ar fi deturnat aproximativ 54 la sută din fondurile dintr-un proiect european, banii fiind însușiți în interes propriu. De asemenea, în cauză sunt suspiciuni și cu privire la comiterea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, printre care și fapte de evaziune fiscală.

Prejudiciul produs ar fi fost estimat la 7,8 milioane de lei, la care s-ar adăuga un prejudiciu de 2,5 milioane de lei, din evaziune fiscală, au precizat sursele citate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Aș vrea să te vizualizez epidermic”, un alt sociolog de la SNSPA, acuzat de Ana...
Patricia a comandat o ciorbă de văcuță și o saramură de crap, într-un restaurant din...
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au...
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele...
Informații îngrijorătoare despre starea lui Nicu Covaci: „Lucrurile nu se îndreaptă deloc spre bine”
Familia Regală, lovită de o nouă tragedie! Prințul și-a dat ultima suflare pe un pat...
Dieta STRICTĂ a lui David Popovici! Alimentele pe care nu le mănâncă niciodată: Este un...
Cine este Marius Pieleanu, al doilea profesor de la SNSPA acuzat de abuz sexual: "O...
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
David Popovici, medalie de bronz în proba de 100 m liber la Jocurile Olimpice de...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Preț ITP 2024: Cât timp poți circula cu ITP-ul expirat? Ce acte sunt necesare și...
USR o acuză pe Ligia Deca de tolerarea abuzurilor sexuale din curtea SNSPA
Au AMUȚIT toți! Inteligența Artificială A ȘOCAT la Olimpiada de Matematică
Se confiscă banii românilor. Trebuie să declari și să plătești la stat: „Efectul va fi...
Viață mai ușoară pentru toți românii. Ce se întâmplă cu actele esențiale
Insula Iubirii Plus, sezonul 8. Diandra nu știe dacă își dorește să continue idila cu...
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum...
Gabriela Cristea traversează o perioadă dificilă cu fiica sa, Victoria! Cu ce dificultăți se confruntă:...
Marele rival al lui David Popovici în finala de 100 de metri, aflat în plin scandal...
BANCUL ZILEI. O blondă intră tremurând într-o farmacie: - D..d..doaaamnăă..a..veve..ți vi..vibratoare?
Cea mai puternică bancă din lume menţine dobânzile la maximul ultimilor 23 de ani